Veste şoc pentru salvatorii din Apuseni. Sunt obligaţi să plătească 1,3 milioane lei, daune către stat

Mai mulţi localnici din comuna Horea, acolo unde s-a prăbuşit avionul lui Adrian Iovan, au fost obligaţi să plătească aproape un milion şi jumătate de lei daune către stat. Între aceştia se află şi unul dintre salvatori, Argentin Todea.

RomaniaTV.net
04 mai 2016, 06:25
Veste şoc pentru salvatorii din Apuseni. Sunt obligaţi să plătească 1,3 milioane lei, daune către stat

În comuna Horea (jud. Alba), pe raza căreia s-a prăbuşit în urmă cu doi ani avionul pilotat de Adrian Iovan, este mare vâlvă. Curtea de Apel Alba a dat recent sentinţa într-un dosar din 2012, care îi priveşte pe mai mulţi săteni din comuna Horea.

Aceştia vor trebui să plătească în solidar suma de 1,3 milioane lei, plus dobânda, în urma constatării unor fraude în dosarele de pensionare. Unul dintre cei vizaţi de această anchetă este Argentin Todea, cel care a ajuns primul la avionul prăbuşit. Acesta a scăpat însă ieftin, doar cu ştergerea din cartea de muncă a doi ani de vechime adăugaţi fraudulos. În schimbul acestui „beneficiu”, Todea i-ar fi oferit unui membru al reţelei 10 metri cubi de scândură.

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT, care a reuşit destructurarea unei reţele care acţiona la nivel naţional şi se ocupa cu falsificarea dosarelor de pensionare, a diplomelor de studii şi a cărţilor de muncă.