Veste TERIBILĂ pentru Răzvan Petrescu, copilotul lui Adrian Iovan în avionul prăbuşit în Apuseni

Răzvan Petrescu a venit la Cluj împreună cu părinţii şi a avut parte de o întâlnire emoţionantă. Doctorul Valentin Calu, care este în concediu şi a aflat că Răzvan vine la Cluj, a ţinut neapărat să se întâlnească cu el.

21 iul. 2014, 11:14
Veste TERIBILĂ pentru Răzvan Petrescu, copilotul lui Adrian Iovan în avionul prăbuşit în Apuseni

Răzvan Petrescu, copilot în avionul la manşa căruia se afla Adian Iovan, a fost cel mai grav rănit dintre supravieţuitori şi a fost supus, la Cluj, la mai multe intervenţii chirurgicale.

El a făcut o serie de radiografii la piciorul stâng şi a primit de la medicii clujeni o veste care l-a dezamăgit. Încă nu e complet refăcut şi nu va putea relua zborurile aşa cum îşi doreşte. El va trebui să continue recuperarea şi să se prezinte la control peste şase săptămâni.

„Este o amânare, dar nu am ce să fac. Sunt puţin dezamăgit pentru că speram ca medicii să-mi spună astăzi că e ultimul control”, a spus Răzvan Petrescu pentru City News

Pilotul spera să reia zborurile din luna august, dar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla prin luna septembrie sau octombrie după ce va fi evaluat de o comisie la Bucureşti. Răzvan Petrescu face patru ore de şedinţe de recuperare pe zi la o clinică din Căciulata.

La spital a venit şi doctorul Valentin Calu, unul dintre cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni care a supravieţuit impactului aeronavei cu solul. Acesta a spus că este în concediu şi a venit la Cluj doar pentru că a auzit că Răzvan va fi aici.

„Am vrut neapărat să-l văd pe Răzvan. Este pentru prima dată când ne întâlnim de când am fost externat. Vreau foarte mult să mă duc şi la Horea pentru că vreau să mă întâlnesc un cel care m-a dus în braţe. Nu ştiu cum îl cheamă, ştiu doar că e un bărbat robust care m-a luat în braţe ca pe un pisic, deşi nu sunt chiar un pisic”, a spus dr. Valentin Calu.

Răzvan Petrescu a fost foarte emoţionat de întâlnirea cu doctorul Calu. Nici el nu a fost în comuna Horea până acum, dar îşi doreşte şi el să meargă acolo şi se întâlnească din nou cu cei trei salvatori.