Veşti bune pentru românii care au pensii private. Anunţ oficial despre Pilonul II

Valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private a ajuns la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro) în primul semestru al anului 2019, în creştere cu aproape 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a depăşit 45,6 miliarde lei, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

07 oct. 2019, 09:06
Veşti bune pentru românii care au pensii private. Anunţ oficial despre Pilonul II

Veşti bune pentru Pilonul II de pensii. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârşitul lunii iunie 2019, de 5,8% comparativ cu 5,22% în decembrie 2018.

„Activele fondurilor de pensii private au depăşit nivelul de 12 miliarde de euro la finalul semestrului I al anului curent şi au ajuns la o pondere de 5,8% în PIB. Fondurile de pensii private sunt investitori instituţionali importanţi în economie, iar investiţiile realizate prin BVB au contribuit, alături de alţi investitori instituţionali, la promovarea Bursei de la Bucureşti la statutul de piaţă emergentă de către agenţia FTSE Russell”, a declarat vicepreşedintele ASF, Dan Armeanu.

 

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, de fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) a fost de 55,14 miliarde de lei (11,64 miliarde de euro), iar ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 26,15%.

La 30 iunie 2019 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,34 milioane de participanţi, cu aproape 1,26% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018.

La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 iunie 2019, a fost de 182,20 lei.

De asemenea, la sfârşitul lunii iunie 2019, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 7.631 lei (1.612 euro), cu 14,39% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018.

În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 33,29 milioane lei pentru 3.522 participanţi şi beneficiari.

În ceea ce priveşte pensiile facultative (Pilonul III), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, a fost de 2,27 miliarde de lei (0,48 miliarde de euro), înregistrând un avans anual de 20,34%, arată datele ASF.

La sfârşitul lunii iunie 2019, erau înregistraţi în sistemul pensiilor facultative 486.310 de participanţi, cu 3% mai mult faţă de sfârşitul anului 2018. La nivelul Pilonului III, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 iunie 2019, a fost de 138,48 lei.

Potrivit datelor ASF, valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era, la 30 iunie 2019, de 5.058 lei (1.068 euro), în creştere cu 10,74% comparativ cu decembrie 2018.

În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 4.033 de participanţi şi beneficiari însumând 28,56 milioane lei.

ASF asigură reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.