Veşti bune pentru românii cu credite în lei. Indicele Robor la trei luni a scăzut la 2,74%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,74%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

RomaniaTV.net
11 mai 2018, 08:24
Veşti bune pentru românii cu credite în lei. Indicele Robor la trei luni a scăzut la 2,74%

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, potrivit news.ro.

Joi, indicele a crescut la 2,75%, cel mai mare nivel din 15 octombrie 2014, când a fost 2,77%.

Până joi, indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, valoarea indicelui Robor la şase luni a stagnat vineri la 2,88%. Joi, acest indice a atins pragul de 2,88%, cel mai mare din 14 octombrie 2014, când a fost 2,91%.

BNR a anunţat, luni, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.