Ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi-a dat demisia din Guvern. Victor Negrescu, prima declaraţie UPDATE

Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, şi-a dat demisia vineri din Guvern, imediat după ședința de guvern, informează România TV, citând surse guvernamentale. Victor Negrescu a declarat sâmbătă că îşi rezervă dreptul să îşi exprime punctele de vedere în cadrul guvernului şi al PSD.

RomaniaTV.net
10 nov. 2018, 10:47
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi-a dat demisia din Guvern. Victor Negrescu, prima declaraţie UPDATE

UPDATE Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a precizat sâmbătă, pentru Agerpres, în contextul informaţiilor privind o demisie a sa din funcţie, că îşi rezervă dreptul să îşi exprime punctele de vedere în cadrul Guvernului şi al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere face parte.

„Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte”, a declarat Victor Negrescu.

_______

Motivele demisiei ar fi legate de lipsa de susţinere a guvernului pentru pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, spun sursele citate de România TV.

Demisia lui egrescu vine cu mai puţin de două luni înaintea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, nu a confirmat informaţia, dar nici nu a negat, într-o intervenţie telefonică. Ea a spus că este decizia primului ministru să numească un succesor.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, declara în luna august că „succesul preşedinţiei României la Consiliul UE poate fi asigurat doar prin colaborarea instituţiilor naţionale”. Negrescu spunea atunci că România este pregătită pentru preluarea funcţiei.

„Succesul Preşedinţiei României la Consiliul UE poate fi asigurat doar prin colaborarea instituţiilor naţionale, prin implicarea tuturor actorilor relevanţi în acest mandat extrem de important pentru ţara noastră în parcursul european. Pot să vă spun că România este pregătită să exercite Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi suntem în grafic cu întreg calendarul de pregătire care presupune, pe lângă organizarea summit-ului european din 9 mai 2019 de la Sibiu, o serie de alte evenimente organizate în întreaga ţară. Guvernul României acordă o atenţie deosebită pregătirii preluării acestui mandat care va presupune gestionarea unor problematici provocatoare precum BREXIT sau Cadrul Financiar Multianual. Până la deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE, un prim exerciţiu va fi reprezentat însă de preluarea la 1 noiembrie 2018 a Preşedinţiei Strategiei UE pentru regiunea Dunării, când vom putea demonstra că suntem capabili să gestionăm probleme europene importante”, a spus ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene.