Victor Ponta a vândut două apartamente şi a dobândit altul prin schimb. Vezi DECLARAŢIA DE AVERE a premierului

Premierul Victor Ponta a dobândit în luna mai un apartament, prin schimb de proprietăţi, şi a vândut alte două, potrivit declaraţiei de avere depuse pe 15 iunie la Camera Deputaţilor.

RomaniaTV.net
18 iun. 2015, 19:40
Victor Ponta a vândut două apartamente şi a dobândit altul prin schimb. Vezi DECLARAŢIA DE AVERE a premierului

Noua declaraţie de avere a premierului Victor Ponta prezintă mai multe modificări faţă de cea din 2014. Şeful Executivului a vândut două apartamente, cu câte 75.000 de euro fiecare, a dobândit un altul de 175 mp, prin schimb imobiliar, a cedat, prin cesiune a contractului de leasing, o maşină Citroen şi a donat o casă de vacanţă pe care o deţinea în judeţul Gorj.

În plus, în noua declaraţie depusă la Camera Deputaţilor Victor Ponta arată că deţine 1/2 dintr-o casă de vacanţă de la Cornu, pe care până în 2014 era titular doar soţia sa.

În declaraţia de avere a premierului mai apar două terenuri deţinute, în cote egale, împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu, unul în Prahova şi unul în Dâmboviţa; tot împreună cu soţia sa, europarlamentar, Ponta are conturi şi depozite bancare în valoare totală de peste 62000 de lei şi aproape 150.000 de euro.

Pe numele Dacianei Sârbu mai apare şi un contract de leasing de 34500 de euro, scadent în 2015.

Faţă de anul 2014, Victor Ponta are cu 50.000 de euro mai puţin în conturi, dar la capitolul investiţii el arată că a avansat suma de 200.000 de euro pentru cumpărarea unui imobil.

În ultimul an fiscal, Victor Ponta a încasat ca premier un salariu total de 74,208 lei, în timp ce Daciana Sârbu a primit, ca europarlamentar, o indemnizaţie totală de 74,408,64 euro.