Victor Ponta: Ca simplu cetăţean, susţin graţierea lui Gică Popescu. Ca premier, nu mă pronunţ

Premierul Victor Ponta spune că susţine cererea de graţiere a fostului internaţional Gică Popescu, "în calitate de simplu cetăţean".

06 mart. 2014, 18:26
Victor Ponta: Ca simplu cetăţean, susţin graţierea lui Gică Popescu. Ca premier, nu mă pronunţ

Victor Ponta a refuzat să se pronunţe „în calitate de şef al Executivului” pe marginea condamnării la închisoare a fostului căpitan al naţionalei de fotbal a României, Gică Popescu, pentru evaziune fiscală.

„Ca simplu cetăţean al României, sigur că susţin cererea de graţiere”, a spus Victor Ponta pentru gandul.info.

Citeşte şi Crin Antonescu va semna petiţia pentru graţierea lui Gică Popescu: Trebuie să ne preţuim simbolurile naţionale

Premierul Victor Ponta îşi exprimase şi în prealabil, la România TV, părerea de rău vizavi de încarcerarea lui Gică Popescu, însă a subliniat că nu vrea ca sentimentul său să fie confundat cu o critică la adresa sentinţei judecătorilor. „Fără niciun fel de legătură cu nimic altceva şi fără a influenţa nimic, contesta nimic, nicio decizie a nimănui, când voi păşi prima dată pe un teren de fotbal, voi avea un sentiment ciudat când mă gândesc la singurul român care a fost căpitan al Barcelonei şi a ridicat Cupa Cupelor în braţe”, a spus premierul.

Citeşte şi Zgonea este PRO GRAŢIERE în cazul Gică Popescu: „Este un SIMBOL pentru mine”