Victor Ponta despre o nouă suspendare a preşedintelui: Nu-mi doresc o criză politică

Liderul PSD, Victor Ponta, a reiterat vineri, la Tulcea, poziţia social-democraţilor cu privire la atribuţiile unui preşedinte al ţării şi a menţionat că nu doreşte ca România să treacă din nou printr-o criză politică.

RomaniaTV.net
22 aug. 2014, 14:35
Victor Ponta despre o nouă suspendare a preşedintelui: Nu-mi doresc o criză politică

„În timpul întâlnirii informale de la Tulcea nu am discutat despre suspendarea domnului Traian Băsescu, pentru că nu este ceva presant, dar evident că, în principiu, sunt de acord cu declaraţiile domnului Tăriceanu. Domnul Băsescu are tendinţa, considerând că oricum pleacă, de a fi şi mai iresponsabil decât a fost până acum, ceea ce este dificil, dar îi reuşeşte. Cred că este ruşinos pentru instituţia prezidenţială să vedem întâlniri oficiale la Palatul Cotroceni cu un partid mai mic sau mai mare, condus de o doamnă sau un domn”, a declarat Victor Ponta.

El a spus că i-a asigurat pe colegi că, dacă va fi preşedintele României, Palatul Cotroceni va găzdui doar consultări cu partidele parlamentare sau cu Guvernul, potrivit Constituţiei.

„Administraţia prezidenţială nu este sediu de partid sau de campanie electorală. Dacă domnul Băsescu va exagera din nou cu încălcarea atribuţiilor preşedintelui şi se va manifesta în continuare doar ca şef de campanie al Elenei Udrea, nu excludem ideea de a aplica prevederile constituţionale privind suspendarea preşedintelui. Nu-mi doresc o criză politică, dar domnul Băsescu nu mai are nimic de pierdut şi, cu siguranţă, va căuta să facă în continuare cât mai mult rău”, a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat, joi, „practicile anticonstituţionale” ale lui Traian Băsescu şi a făcut apel la „forţele politice care ţin la respectarea Constituţiei” să fie pregătite „în orice moment” pentru o nouă procedură de suspendare a şefului statului.

„Nimeni nu a anticipat că Preşedinţia Ţării ar putea încăpea pe mâinile unui astfel de individ. Chiar dacă timpul rămas până la data primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale nu permite fizic derularea întregii proceduri pentru demiterea lui Traian Băsescu, cred că forţele politice care ţin la respectarea Constituţiei trebuie să fie pregătite în orice moment pentru iniţierea suspendării de către Parlament a Preşedintelui României. Noi nu apărăm Constituţia şi Legea facultativ, în funcţie de calendarul alegerilor, ci permanent. (…) În acest sens, eu lansez un avertisment foarte serios domnului preşedinte”, afirmă Tăriceanu, într-un comunicat de presă.