Victor Ponta este împotriva scoaterii religiei din şcoli ca disciplină opţională

Premierul Victor Ponta s-a declarat, vineri, "total împotriva" scoaterii religiei, ca materie opţională, din şcoli. Şeful Guvernului şi-a argumentat poziţia spunând că participarea la ora de religie îl ajută pe copil " la dezvoltarea valorilor etice ale caracterului său".

RomaniaTV.net
19 sept. 2014, 14:40
Victor Ponta este împotriva scoaterii religiei din şcoli ca disciplină opţională

„Nu, obligatorie nu ( disciplina „religie” – n.r.). Nu cred, în general, în foarte multe lucruri obligatorii. Dar, în acelaşi timp, ideea să o scoatem cu totul, sunt total împotrivă, pentru că eu cred că religia, şi aici nu vorbesc de ortodoxie, catolicism, islam, ci de orice religie, are un set de valori etice, pe care eu cred că niciunul nu le contestă: să nu furi, să nu ucizi, să-ţi respecţi părintele, aceste valori fiind într-o societate, în care nişte tineri sunt educaţi din ce în ce mai mult de internet, nu de părinţi, pentru că părinţii muncesc. Dacă reuşim să-i facem să rămână aderenţi la aceste valori pe care religia le promovează, e un lucru foarte bun„, a spus premierul Victor Ponta, vineri, la Adevărul Live.

„Opinia mea este că, fără a-l transforma într-un bigot pe copilul meu care merge la şcoală, dacă participă opţional la ora de religie, îl ajută la dezvoltarea valorilor etice ale caracterului său”, a precizat şeful Executivului.

Victor Ponta a mai apreciat că „identitatea naţională este legată şi de o identitate religioasă”.

„Şi mai este un lucru: cred ca religia este o parte a identităţii naţionale. Dacă nu eşti ortodox, eşti tot român. Orice persoană de orice confesiune e tot român, dar identitatea naţională este legată şi de o identitate religioasă, cred lucrul ăsta„, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, „confuzia dintre religie şi istoria religiilor este o mare prostie”.

„Istoria religiilor este cu totul altceva. Eu iubesc istoria, dar nu cred că Marea Schismă are legătură cu valorile etice, ba dimpotrivă, dacă vorbim istoric, tocmai că patriarhul de la Constantinopol şi Papa de la Roma au luat acea decizie împotriva valorilor etice. Au fost decizii politice. (…) Eu cred că războaiele religioase sunt ceva pe care e bine să le înveţi”, a arătat Victor Ponta.

Întrebat dacă susţine intonarea imnului naţional înainte de începerea orelor, premierul a arătat că şi acesta este tot o parte a identităţii naţionale.

Cred că ar fi bine ca în şcoală, şi în general, elevii să ştie imnul naţional, fără a face din asta o caricatură, cum era înainte de 89, când îmi aduc aminte că ne ridicam în picioare şi lălăiam ceva în bătaie de joc. Cred că trebuie mai mult pe partea de convingere decât pe partea de obligaţie. Aşa cum eu cred, şi probabil mulţi părinţi o să se supere, dar ideea, cel puţin la ciclul primar, a uniformelor, este un lucru bun, este o chestiune de apartenenţă – aparţii acelei şcoli. Faptul că aparţii unei comunităţi este necesar pentru dezvoltarea personalităţii”, a mai spus Victor Ponta.