Victor Ponta, mutare spectaculoasă în politică: îşi pregăteşte candidatura la prezidenţiale

Victor Ponta şi-a rememorat ultimii ani din viaţă, începând cu aprilie 2001, când a fost numit şef al Corpului de Control al Guvernului de către Adrian Năstase. Premierul îşi anunţă voalat candidatura la Cotroceni. 

RomaniaTV.net
04 apr. 2014, 10:54
Victor Ponta, mutare spectaculoasă în politică: îşi pregăteşte candidatura la prezidenţiale

Victor Ponta afirmă pe pagina sa de Facebook că în aceşti ani a încercat să folosească toate poziţiile publice ocupate pentru a schimba în bine România.

„În urmă cu exact 13 ani, în 4 aprilie 2001, premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de şef al Corpului al Guvernului ! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă. Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, prim-ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi rele!’, afirmă Victor Ponta.  

PNL şi Crin Antonescu se PRĂBUŞESC în sondaje. Ponta rămâne favoritul românilor pentru Cotroceni

Victor Ponta subliniază, totodată, că anul în curs este unul cu o miză enormă şi se declară pregătit să lase locul în politică altora mai tineri, pentru a se dedica familiei, ‘după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie’.

‘Trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi! În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea!”, conchide Victor Ponta pe Facebook.

Sondaj INSCOP: Isărescu, Iohannis, Ponta, Oprescu şi Tăriceanu, primii în topul încrederii

Victor Ponta a arătat recent, la România TV, că plecarea lui Antonescu de la şefia PNL reprezintă doar o decizie a liberalilor şi că refacerea USL este prima sa variantă în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

În cazul în care acest obiectiv nu va putea fi îndeplinit, a doua variantă este ca USD să îşi desemneze, după alegerile europarlamentare din 25 mai, un candidat propriu la Preşedinţie, care poate fi Călin Popescu Tăriceanu sau Sorin Oprescu.

Victor Ponta a adăugat atunci că nu exclude varianta în care chiar el ar fi candidat la alegerile prezidenţiale din acest an.

„Vrea să sugereze că dacă va ajunge președinte va lăsa locul șefiei PSD unui alt tânăr, pentru că nu poate fi și președinte și șef al partidului. El profită de o astfel de ocazie pentru a da un mesaj cu țintă pentru electoratul care trebuie să îl voteze în noiembrie”, a comentat Elena Udrea mesajul postat de Victor Ponta pe Facebook.