Victor Ponta, despre Dragnea: PSD e liber să aleagă pe cine vrea, iar el a fost alegerea

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară că Liviu Dragnea va asigura conducerea PSD până la Congresul partidului care va avea loc în toamnă.

22 iul. 2015, 19:16
Victor Ponta, despre Dragnea: PSD e liber să aleagă pe cine vrea, iar el a fost alegerea

„S-a decis ca până la sfârșitul anului să fie Congres. În urma demisiei mele s-a decis ca președintele interimar să fie Liviu Dragnea. A fost un vot foarte clar, Liviu e președinte interimar până la Congres”, a explicat Victor Ponta, potrivit B1.

„Sigur că de maine, aceeași care astăzi îl îndemnau să candideze, o să-l facă praf, dar Liviu e mare, a văzut politică și știe la ce să se aștepte, iar noi îl vom ajuta să reziste”, este de părere primul ministru.

Dragnea, după ce a fost ales la şefia PSD: Partidul nostru e unul unit ce poate trece peste crize mici şi mari

Întrebat dacă premierul va candida la scrutinul intern, premierul a răspuns negativ.

Însă, Ponta nu consideră că votul de astăzi, în condițiile în care o susținea pe Rovana Plumb, o înfrângere.

„Din punctul meu de vedere nu e o înfrângere. Dacă asta dă satisfacție propagandei e bine, eu mă bucur. Important e că Liviu Dragnea a obținut un vot foarte clar și cei care nu l-au votat, îl vor sprijini”.

Șeful Guvernului a recunoscut că nu a votat în CEx. „Nu am mai apucat. Am fost la o întâlnire la aeroport, m-am văzut cu domnul Tusk, președintele CE. Însă mi-am exprimat poziția. Cu votul meu sau fără votul meu nu se schimba nimic”.

Dragnea, despre absenţa lui Ponta de la vot: Avea stabilită o întâlnire cu Tusk, şeful Consiliului European

Despre faptul că social democrații au de miercuri un președinte interimar condamnat, Ponta spune că „PSD e liber să aleagă pe cine vrea, iar el a fost alegerea”.

Liviu Dragnea a fost ales, miercuri, președinte interimar al PSD. Acesta a declarat, după ședința Comitetului Executiv Național, că a primit votul de încredere al colegilor pentru a forma o echipă care să pregătească un plan concret de acțiuni în teritoriu și în Parlament, un program politic pe termen lung care să ajute la dezvoltarea României.