Victor Ponta: România este AFECTATĂ de sancţiunile impuse Rusiei, dar trebuie să ne asumăm angajamentele

Premierul Victor Ponta a admis vineri că România este afectată de sancţiunile impuse Rusiei, dar a adăugat că ţara noastră trebuie să îşi asume angajamentele şi responsabilitatea pentru a demonstra că nimeni nu poate să schimbe legislaţia internaţională.

12 sept. 2014, 10:56
Victor Ponta: România este AFECTATĂ de sancţiunile impuse Rusiei, dar trebuie să ne asumăm angajamentele

Întrebat de presa străină cum este afectată România de sancţiunile impuse Federaţiei Ruse, Ponta a răspuns:

‘România este afectată, asemenea întregii Europe, dar cred că trebuie să ne demonstrăm angajamentul şi să ne asumăm responsabilitatea de a arăta că nimeni nu poate schimba legea internaţională, nimeni nu poate abuza de alte ţări europene. Aşadar, este un preţ care merită plătit de comunitatea europeană’.

REACŢIA RUSIEI la sancţiunile UE: Gazprom A REDUS livrările de GAZE către Europa

Ponta a făcut această declaraţie la finalul evenimentului de rebranding al companiilor Romtelecom&Cosmote România, care devin Telekom România.

Livrările de gaze din Rusia către România au fost reduse cu 5% FĂRĂ EXPLICAŢII

Livrările de gaze din Federaţia Rusă către România au fost reduse vineri cu 5% faţă de ceea ce era planificat, fără ca partea română să fi primit vreo motivaţie din partea ruşilor, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.