Viorel Cataramă: Orban şi Buşoi sunt oameni mai mult sau mai puţin de stânga

Candidatul la funcția de președinte al PNL, Viorel Cataramă, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că doar moțiunea sa este de dreapta, în timp ce contracandidații săi, Ludovic Orban și Cristian Bușoi, ar avea moțiuni și comportamente de stânga.

27 mai 2017, 12:51
Viorel Cataramă: Orban şi Buşoi sunt oameni mai mult sau mai puţin de stânga

Cu această ocazie, Cataramă a anunțat că și-a schimbat titlul moțiunii în „Să facem PNL mare, din nou”, inspirându-se din sloganul de campanie al actualului președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

„Se prefigurează o bătălie între stânga și dreapta în interiorul partidului. Două moțiuni, pe care eu le consider de stânga, și o moțiune de dreapta, moțiunea mea. Moțiunea mea și-a schimbat titlul astăzi și, pentru congres, se va numi: „Să facem PNL mare, din nou”, așa cum Donald Trump a spus „Să facem America mare, din nou”. Acest titlu a reieșit din discuțiile mele cu organizațiile”, a spus Cataramă, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă îi consideră pe Ludovic Orban și Cristian Bușoi oameni de stânga, Viorel Cataramă a răspuns afirmativ.

Citeşte şi: Ludovic Orban: Familia normală este cea dintre un bărbat şi o femeie, dar nu impun poziţia mea partidului

„Mai mult sau mai puțin, da. În primul rând, nu acceptă ideile moțiunii mele, pe care le consideră ca fiind extremiste, riscante, perdante pentru PNL. (…) Modul în care s-au manifestat public — de fiecare dată s-au manifestat mai mult populist decât liberal. Luați presa ultimilor ani, vedeți modul în care au acționat din punct de vedere ideologic colegii mei, citiți moțiunile, o să vedeți că nu este nicio diferență între o moțiune a unui partid care se declară de stânga și moțiunile lor. Nu se apleacă cu precădere către electoratul nostru, ci vor să mulțumească tot electoratul, adică să nu supere pe nimeni, mai ales pe cei din partea stângă”, a afirmat Cataramă.

În opinia lui Cataramă, „grupările” Orban și Bușoi sunt „ireconciliabile” și au creat o fractură în interiorul partidului.

De asemenea, Viorel Cataramă apreciază că doar guvernarea Boc a fost una cu adevărat de dreapta.

„De 27 ani, cu o mică excepție, de un an sau doi, România nu a avut niciodată un guvern și o guvernare de dreapta. Toate guvernele, inclusiv Convenția Democrată, inclusiv Alianța DA, au fost de stânga, au fost guvernări populiste, care au crescut aparatul din sectorul public și care au permis sifonarea banului public fie prin evaziune fiscală, fie prin contracte măsluite, fie prin subvenții pentru agenți economici neperformanți. Cu o singură excepție, am spus, pentru că, atunci când dreapta cu adevărat a condus România prin guvernul Boc, a reușit să câștige alegerile. Este singura, se pare pentru mulți ani singura guvernare de dreapta percepută ca atare de către populație. Restul au fost guvernări percepute ca fiind de dreapta prin opoziție cu PSD sau cu PDSR, dar nu prin programe sau manifestare”, a mai spus liberalul.