Vladimir Putin – de 13 ani la cârma Rusiei PORTRET

Actualul premier al Rusiei, Vladimir Putin, este aproape de a obţine cel de-al treilea mandat de preşedinte al ţării. Deşi la alegerile ce se vor desfăşura duminică s-au mai înscris patru candidaţi, aceştia nu au nicio şansă. În ciuda protestelelor din ultima perioadă, sondajele arată că Putin ar urma să câştige alegerile prezidenţiale chiar din primul tur.

RomaniaTV.net
03 mart. 2012, 08:18
Vladimir Putin – de 13 ani la cârma Rusiei PORTRET

Fost KGB-ist, Vladimir Putin a intrat în viața publică în 1999, când a fost numit de către Boris Elțin premierul Rusiei. Ulterior, fostul președinte rus a demisionat și l-a numit pe Putin președinte interimar.

„În conformitate cu Constituția, mi-am dat demisia și am semnat decretul de instituire a primului ministru Vladimir Putin în funcția de președinte interimar al Rusiei”, declara Boris Elţin în acel moment.

După câteva luni Putin a fost ales preşedinte cu o majoritate de peste 52% din voturile exprimate.

„Vă pot asigura că munca mea va fi ghidată de interesele statului. Probabil va fi imposibil să evit greșelile, dar vă pot promite că munca mea va fi transparentă și onestă”, declara Putin la ceremonia de învestitură din 2000.

Putin a câștigat un nou mandat în 2004, după ce a fost ales cu peste 79% din voturi. Partidul său a câștigat și majoritatea în Duma de stat, lucru care i-a permis să guverneze într-un stil autoritar.

În timpul mandatelor sale, Putin a reuşit să scoată Rusia din faliment și să o aducă din nou în rândul marilor puteri mondiale. Sub conducerea lui, țara a avut o creștere economică fără precendent. Principalul motiv al redresării economice a fost decizia de a crește prețurile la exporturile de gaz și de petrol.

După expirarea celor două mandate, Putin l-a propus pe Dmitri Medvedev pentru președinția țării, iar rocada i-a permis să rămână la putere, fiind numit prim-ministrul Rusiei. Acum, lucrurile se pot schimba din nou. Putin are cele mai mari şanse să câştige prezindețialele, iar Medvedev va fi ocupa funcția de premier. Vladimir Putin se bucură de sprijinul muncitorilor, al fermierilor, dar și al bugetarilor.