Votul prin corespondenţă al unei românce din diaspora aşteaptă şi acum să fie prelucrat la un Oficiu Poştal din Bucureşti

O româncă stabilită la mii de kilometri de țară, în Republica Vanuatu, spune că, la mai bine de două luni de la alegerile parlamentare, votul ei prin corespondenţă se află şi acum „în prelucrare” la Oficiul poștal 83 București.

20 feb. 2017, 16:40
Votul prin corespondenţă al unei românce din diaspora aşteaptă şi acum să fie prelucrat la un Oficiu Poştal din Bucureşti

Românca Dana Molnar povesteşte că la început a fost plăcut surprinsă când a primit plicul în Vanuatu; “tocmai fiindcă în trecut Poşta Română a mai pierdut plicuri între România şi Vanuatu…dar uite că plicul cu votul prin corespondenţă nu a căzut în ocean”.

Chiar și Poșta Română a marcat momentul. Pe site-ul instituției a fost bifat ca fiind cel mai lung drum al unui buletin de vot, 21.400 de km, implicând 4 zboruri internaţionale.

“În plus, când a ajuns la mine, plicul autoadresat avea deja toate timbrele necesare, nici nu ştiu cum au făcut să obţină timbre din Vanuatu. Pe mine nu m-ar fi deranjat să trimit eu plicul înapoi pe cheltuiala mea, printr-un serviciu de curierat tip DHL, FedEx sau TNT. Dar fiindcă avea deja timbrele puse şi fiindcă am vrut să acord un vot de încredere Poştei Române, l-am trimis înapoi tot prin poştă în data de 17 noiembrie 2016”, a spus Dana Molnar.

Încântată că România a făcut progrese, tânăra era convinsă ca va fi vota. Surpriză, însă! Două săptămâni mai târziu, pe 30 noiembrie, plicul ajungea în ţară. Însă de atunci este tot „în prelucrare” la Oficiul Poştal Bucureşti 83.

“Şi uite aşa a reuşit Poşta Română să rătăcească, intenţionat sau nu, plicul meu cu votul prin corespondenţă. Dar de când am aflat că din cele 8.889 de plicuri trimise de Poşta Română în străinătate, doar 4.561 s-au întors, încep să cred că treaba a fost premeditată”, adaugă ea.