Vrei să înveţi o limbă străină? Iată cea mai uşoară metodă

Cântatul într-o limbă străină te ajută să o şi înveţi. Aceasta este concluzia unui studiu publicat marţi de Universitatea din Carolina de Sud, preluat de agenţia EFE.

07 aug. 2013, 09:38
Vrei să înveţi o limbă străină? Iată cea mai uşoară metodă

Pe când era copil, autorul studiului, psihologul portughez Fernanda Ferrera, a emigrat din ţara sa natală în Canada împreună cu familia. Acolo a învăţat la şcoală limba franceză, scrie Agerpres.

În acest studiu sunt enunţate primele dovezi experimentale care arată că învăţarea unor fraze scurte într-o limbă străină poate fi facilitată de cântatul în acea limbă, în cazul analizat fiind vorba de limba maghiară. Alegerea limbii maghiare pentru acest studiu a fost motivată prin faptul că este o limbă foarte diferită atât de cele romanice, cât şi de cele germanice, iar participanţii nu o cunoaşteau deloc.

Citeşte şi Cel mai TARE truc pentru A ÎNVĂŢA uşor. Vezi ce trebuie să faci pentru a avea note mari

La experiment au participat 66 de persoane adulte care au încercat să înveţe câte ceva din limba maghiară prin trei modalităţi: unii au fost puşi să înveţe vorbind, alţii vorbind într-un anumit ritm şi al treilea grup cântând. La examenele care au urmat, aceştia din urmă au obţinut cele mai bune rezultate, ceea ce arată că metoda „ascultă şi cântă” poate facilita memorarea frazelor într-o limbă străină.

Citeşte şi Bebeluşii pot fi învăţaţi să devină bilingvi