Vremea face din nou ravagii în ţară. Mai multe localităţi au fost inundate, şosele măturate de viituri, drumuri blocate de aluviuni

Furtunile au făcut ravagii în mai multe zone din ţară. A căzut grindină şi au fost inundaţii în mai multe judeţe, iar mai multe şosele au fost măturate de viituri. Un pod a fost rupt, iar aluviunile au blocat mai multe drumuri naționale. Pe litoral, turiştii au surprins imagini apocaliptice.

23 iul. 2018, 05:31
Vremea face din nou ravagii în ţară. Mai multe localităţi au fost inundate, şosele măturate de viituri, drumuri blocate de aluviuni

UPDATE: Conform IGSU, au fost afectate judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Harghita, Mureş, Prahova, Suceava, Teleorman şi Timiş, unde pompierii au intervenit pentru înlăturarea a patru arbori de pe autoturisme şi evacuarea apei din patru imobile, 12 curţi şi 19 subsoluri. În judeţul Prahova, pe DJ 101T, din cauza unei viituri, podeţul pe care se realiza trecerea spre localitatea Lutu Roşu s-a rupt. În acest moment, accesul spre localitate se poate face doar pietonal, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri la nivel local pentru remedierea situaţiei.

În această dimineaţă, la nivel naţional nu mai erau înregistrate situaţii care să impună intervenţia echipajelor de pompieri militari, spune IGSU.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează că, în contextul noilor avertizări, la nivel naţional sunt pregătiţi să acţioneze 5.100 pompieri cu 1.800 de mijloace tehnice.

O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi centrul ţării va fi în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi seară, interval în care vor fi vijelii şi se vor acumula cantităţi importante de apă. Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii. De asemenea, până miercuri după-amiază sunt în vigoare avertizări cod galben de inundaţii emise de hidrologi pentru râuri din majoritatea judeţelor ţării, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea şi Argeş. O altă avertizare de inundaţii a intrat în vigoare la ora 6.00.

Imaginile incredibile au fost surprinse de un turist pe plaja din Mamaia. Furtuna puternică a luat pe sus şezlonguri, saltele şi baldachine, iar turiştii abia s-au mai putut ţine pe picioare.

La Brăila, o furtună de doar câteva minute a rupt pur şi simplu un copac, iar acesta a distrus o maşină. Din fericire, în maşină nu se afla nimeni în momentul impactului.

În Comarnic, RUPEREA DE NORI a provocat inudații puternice. Puhoaiele au măturat străzile și au provocat pagube însemnate. Apa a ajuns în mai multe gospodării și în magazinele de pe marginea drumului.

În comuna Bertea, un pod a fost avariat de viitură iar în mai multe localități a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate apa din câteva beciuri inundate.

A fost prăpăd și în Suceava. Din cauza aluviunilor ajunse pe șosea, traficul pe DN 17 a fost blocat la Prisaca Dornei. Pompierii au fost solicitați îndouă localităţi, acolo unde unde mai multe gospodării au fost inundate.

În Argeş A căzut și grindină iar vântul a fost atat de puternic încât a smuls copacii din pământ. Din această cauză mai multe mașini parcate pe o stradă din Pitești au fost avariate.

În Ilfov, la Mogoșoaia a plouat cu grindină. Gheața cât oul de porumbel a produs pagube însmenate.

Și la Balta Doamnei, o localitate de lângă Snagov vremea a făcut prăpad. Și a aici a lovit grindina.
În Tulcea, vijelia a făcut din nou prăpad. Ploile abundente au inundat mai multe străzi pentru a treia oară în această vară.