VREMEA LA MARE şi LA MUNTE. Prognoza meteo pentru weekend

VREMEA LA MARE, VREMEA LA MUNTE. Temperaturile vor mai scădea în următoarele zile, iar ploile s-ar putea să le strice weekendul celor care vor să se relaxeze fie la mare, fie la munte.

22 aug. 2014, 09:16
VREMEA LA MARE şi LA MUNTE. Prognoza meteo pentru weekend

VREMEA LA MARE

Sâmbătă, vremea pe litoral va fi una călduroasă, însă ploile, care pot lua caracter de furtună, va da mari bătăi de cap turiştilor. Din fericire, apa mării este numai bună de îmbăiat, de circa 25, 26 de grade. Temperaturile vor atinge o maximă de 27-28 de grade, în timp ce minima din timpul nopţii va ajunge în jurul valorii de 20 grade Celsius.

Citeşte şi PLOI ŞI VIJELII în toată ţara în weekend. Vezi avertizarea meteorologilor

Duminică, registrul termic nu se schimbă simţitor faţă de ziua precedentă, însă ploile vor fi mai abundente. În timpul zilei, termometrele vor arăta în jur de 27 de grade, însă peste noapte temperatura scade până la o minimă de 17 grade.

VREMEA LA MUNTE

Sâmbătă, mercurul din termometre nu va trece de 23 de grade, iar ploile, deşi pot apărea, nu vor fi însemnate cantitativ. În timpul nopţii, sunt aşteptate ploi slab cantitativ, în timp ce temperaturile pot scădea până la 13 grade de Celsius.

Duminică sunt aşteptate mai multe ploi la munte, dar soarele îşi va face loc pe cer, urcând mercurul din termometre până la 24 de grade Celsius. Noaptea va fi friguroasă, temperaturile coborând până la 9 grade.