Washingtonul publică imagini care ar demonstra că „Rusia trage asupra Ucrainei”

Statele Unite ale Americii au făcut publice, duminică, imagini prin satelit care, potrivit Washingtonului, aduc dovada faptului că Moscova a iniţiat tiruri de artilerie de pe teritoriul rus împotriva poziţiilor armatei ucrainene, informează AFP.

27 iul. 2014, 16:54
Washingtonul publică imagini care ar demonstra că „Rusia trage asupra Ucrainei”

Departamentul de stat al SUA a trimis prin mail către presă imagini adnotate cu DNI (Directorul Serviciilor Naţionale de Informaţii), ce servesc drept „dovadă că Rusia trage asupra Ucrainei”, pentru a-i susţine pe separatiştii proruşi din estul ţării, potrivit Agerpres.

Vezi şi: TEROARE în Ucraina. Un PRIMAR a fost asasinat, după ce casa altui edil a fost atacată cu RACHETA

Cele patru imagini trimise prezintă porţiuni din frontiera ruso-ucraineană. Două arată ceea ce guvernul american declară a fi baterii ruseşti pe teritoriul Rusiei: un grup de lansatoare de rachete şi un altul de obuziere. Imaginile prin satelit lasă de asemenea să se vadă craterele de impact la sol, lângă poziţiile militare ale părţii ucrainene de lângă frontieră.

O a treia imagine prezintă ceea ce Washingtonul afirmă că sunt arme grele, furnizate de Moscova şi manevrate de separatiştii proruşi pe teritoriul Ucrainei. „Zona vastă de impact de lângă unităţile militare ucrainene indică tiruri de rachetă multiple. Craterul de jos arată impactul asupra unui sat local”, se poate citi în notele explicative.

SUA au anunţat, joi, că deţin probe conform cărora Rusia ar fi bombardat trupele ucrainene de pe teritoriul său. Moscova are intenţia de a trimite „lansatoare de rachete şi mai puternice” rebelilor proruşi, a declarat adjuncta purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Marie Harf, citând surse din serviciile de informaţii americane. Potrivit Harf, datele deţinute de partea americană arată că, din momentul doborârii avionului de linie malaezian, la 17 iulie, arme „continuă să traverseze frontiera” spre Ucraina.

La rândul său, Moscova neagă că ar fi intervenit direct în conflictul din Ucraina şi acuză Washingtonul că duce o amplă campanie de denigrare a Rusiei.

CITEŞTE ŞI: 41 de rezervişti ucraineni S-AU REFUGIAT în sudul RUSIEI