PROGNOZA METEO. Ceaţă densă în mare parte din ţară. Meteorologii anunţă că vremea se încălzeşte în toată ţara

PROGNOZA METEO. Ceaţa va crea din nou probleme în mare parte din ţară în următoarele zile. Temperaturile maxime vor ajunge miercuri până 10...11 grade.

RomaniaTV.net
14 ian. 2020, 16:57
PROGNOZA METEO. Ceaţă densă în mare parte din ţară. Meteorologii anunţă că vremea se încălzeşte în toată ţara

PROGNOZA METEO MIERCURI. În zonele joase de relief din sudul și sud-estul țării și local în cele din vest și centru va fi nebulozitate stratiformă și ceață care local – cu precădere în Lunca Dunării și a Siretului, sudul Câmpiei Române și în depresiuni- vor persista întreaga zi, astfel că valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale datei. În schimb, la deal și la munte, în condiții de cer mai mult senin, vremea va fi în orele amiezii mult mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii ianuarie. Temperaturile maxime vor fi de la -2…2 grade în zonele cu ceață persistentă și 10…11 grade în cele dealuroase din sudul țării. Noaptea nebulozitatea de plafon jos și ceața se vor semnala pe spații extinse în regiunile extracarpatice și pe areale mai mici în zonele joase din vest și centru. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 1…3 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. 

PROGNOZA METEO LA BUCUREŞTI. În cea mai mare parte a intervalului nebulozitatea joasă sau ceață vor persista, cerul devenind variabil doar în orele după-amiezii. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -2…0 grade, valori peste cele climatologic specifice datei.

PROGNOZA METEO JOI. În zonele joase din Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei, dar și în Dobrogea vremea va fi închisă, cu nebulozitate stratiformă și ceață persistente în cea mai mare parte a intervalului (asociate izolat și trecător cu burniță sau fulguieli), determinând valori diurne de temperatură în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie. În restul țării, cerul va fi variabil la senin, norii joși și ceața vor fi prezenți pe spații mai restrânse, mai ales dimineața și noaptea și cu precădere pe văi și în depresiuni, iar vremea va fi mult mai caldă decât normal. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2…2 grade în zonele cu ceață persistentă și 11…12 grade în Dealurile de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 2…4 grade în zona deluroasă din Banat și Crișana, dar și pe litoral.

LA BUCUREŞTI. Vremea va fi în general închisă, cu ceață și nebulozitate joasă persistente. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Cerul va fi variabil la deal și la munte, iar în zonele joase de relief, cu precădere din sudul și estul țării va fi nebulozitate joasă și se va forma ceață, care pot persista și izolat vor fi condiții de burniță sau fulguială. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 2 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -11 grade.

LA BUCUREŞTI. Va fi nebulozitate joasă și se va forma ceață pe parcursul întregului interval. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Cerul va fi variabil, iar în special în regiunile sudice și estice va mai fi nebulozitate joasă și se va forma ceață și cu precădere noaptea pe spații mici se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 1 grad.

LA BUCUREŞTI. Va fi nebulozitatea joasă și se va semnala ceață, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.