Zacuscă de ghebe

Mod de preparare – Zacuscă de ghebe: Se curăță ghebele și se pun într-un vas pe foc, să se înmoaie (fără apă, căci apă vor lăsa ele).

12 sept. 2018, 20:29
Zacuscă de ghebe

Se coc vinetele şi ardeii. După ce s-au copt ardeii, fier­binţi se pun într-un vas, se presară sare şi se acoperă (ca să se cureţe coaja mai uşor). Vinetele se curăţă şi se pun la scurs (câteva ore) pe un fund înclinat la 30-40 de grade sau într-o strecurătoare. Se dau prin maşina de tocat ardeii şi vinetele. Se curăţă şi se taie cubuleţe o ceapă mare. Se căleşte în 60 ml de ulei până devine translucidă. Se adaugă vinetele şi ardeii tocaţi, sucul de roşii (bulionul), sare, piper (boabe) şi dafinul. Dacă zacusca nu are lichid suficient în ce să fiarbă, se pun 100 ml apă sau zeamă de la ghebe.

Se fierb la foc mic 30 minute, având grijă să se amestece din când în când să nu se ardă.

Se adaugă şi ghebele tăiate după preferinţă, mai mari sau mai mici (în nici un caz date prin mașina de tocat, nici mărunțite) şi se mai fierbe 45 de minute. Se gustă şi dacă este acrişoară se pun o linguriţă sau mai multe de miere.

Dacă puneţi zacusca în borcane, acestea trebuie steri­lizate. Zacusca fierbinte se pune în borcane. Acestea se închid bine şi se pun într-o oală cu un şervet curat sau cu hârtie pe fund (ca să nu pocnească la fiert). Se acoperă complet cu apă caldă. Se lasă să se sterilizeze la foc mic cam o ora de când începe apa să fiarbă. Se stinge focul şi se lasă să se răcească. După ce s-au răcit se pun în cămară şi eventual li se pun etichete.

Ingredientele si cantitatile sunt aici.

https://sfatulparintilor.ro/reteteletale/conserve-si-muraturi/zacusca-de-ghebe/