Zăpadă pe Transfăgărăşan: Atenţionare pentru pasionaţii de călătorie pe 1 iunie VIDEO

Drumul Naţional 7C – Transfăgărăşan, închis parţial până la sfârşitul lunii iunie pe segmentul Piscu Negru – Bâlea Cascadă, este încă acoperit de zăpadă, drumarii acţionând cu autospecialele pentru îndepărtarea zăpezii şi pentru eliberarea drumului.  

31 mai 2018, 09:53

„Iarna şi zăpada par să fie amintiri îndepărtate, nu-i aşa? Nu şi pentru colegii noştri de la Districtul Bâlea care lucrează intens la îndepărtarea zăpezii de pe Transfăgărăşan. Având în vedere cantitatea mare de zăpadă şi piatră de pe carosabil, mai este cale lungă până când drumul va fi sigur pentru circulaţia publică”, scrie joi pe Facebook Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Reprezentanţii Direcţiei au publicat şi un material video, în care se vede cum drumarii acţionează pentru curăţarea carosabilului.

Drumul Naţional 7C – Transfăgărăşan este blocat parţial până în 30 iunie pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu). Porţiunea închisă se redeschide circulaţiei începând cu 1 iulie.