Zi cu nume grele la ICCJ: Theodor Nicolescu şi Horia Georgescu află dacă vor fi liberi

Deputatul PNL Theodor Nicolescu, fostul şef al ANI Horia Georgescu şi Alin Cocoş se confruntă cu procurorii în faţa judecătorilor, informează România TV. DNA cere mandat de arestare preventivă pentru Nicolescu şi respingerea contestaţiei la arestul preventiv pentru Georgescu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro. 

27 mart. 2015, 08:05
Zi cu nume grele la ICCJ: Theodor Nicolescu şi Horia Georgescu află dacă vor fi liberi

Magistraţii ICCJ judecă, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL, Theodor Nicolescu, reţinut în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

În acelaşi dosar, judecătorii vor decide dacă acceptă contestaţia în cazul lui Horia Georgescu, fost şef ANI, la măsura arestului preventiv.

Totodată, ICCj va decide dacă Alin Cocoş va fi plasat în arest la domiciliu, în Dosarul Bica 2, după ce DNA a contestat decizia luată în acest sens în urmă cu câteva zile. 

Deputatul PNL, Theodor Nicolescu, a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul fostului şef ANI, Horia Georgescu.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 martie 2015, a deputatului Theodor Nicolescu cu privire la „săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008, „inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire”.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2007, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.

Horia Georgescu, fostul şef al ANI, a fost arestat pentru 30 de zile pe 18 martie. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis cererea DNA de arestare preventivă a fostului șef al ANI, acuzat de abuz în serviciu, precum şi arestarea altor şapte persoane, toate reţinute în acelaşi dosar.

Horia Georgescu este acuzat de procurorii DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro.

Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

„Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)”, arată DNA.