Ziariştii arestaţi în Belarus au fost eliberaţi

Mai mulţi ziarişti arestaţi marţi şi miercuri în Belarus au fost eliberaţi, au anunţat joi anchetatorii, potrivit Reuters.

10 aug. 2018, 05:21
Ziariştii arestaţi în Belarus au fost eliberaţi

Printre cei reţinuţi şi cercetaţi pentru accesarea neautorizată a sistemelor informatice ale agenţiei de presă oficiale BelTA se aflau un corespondent al televiziunii germane Deutsche Welle şi redactorul-şef al agenţiei de presă independente BelaPAN, citată de Agerpres.

Anchetatorii federali au precizat, printr-un comunicat preluat de DPA, că pentru infracţiunile respective legislaţia prevede pedepse de maximum doi ani de închisoare.

Citeşte şi Jurnalişti arestaţi la Minsk

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a cerut eliberarea imediată a jurnaliştilor, afirmând că arestările „provoacă îngrijorări serioase cu privire la respectul faţă de mass-media independentă din Belarus”.