Zilele mondiale fără telefon mobil. Tu ai renunţa la smartphone?

Zilele mondiale fără telefon mobil, aflate la cea de-a 14-a ediție, sunt marcate în perioada 6-8 februarie. În aceste zile oamenilor li se propune să renunțe la folosirea telefoanelor mobile sau să reducă numărul convorbirilor.

RomaniaTV.net
06 feb. 2018, 11:56
Zilele mondiale fără telefon mobil. Tu ai renunţa la smartphone?

Scopul manifestărilor este de a atrage atenţia utilizatorilor asupra impactului pe care îl are tehnologia în viaţa cotidiană şi asupra dependenţei de telefoanele mobile şi smartphone-uri, devenite indispensabile omului modern, care deseori se gândeşte că ar putea rămâne izolat de lume dacă ar renunţa la mobil.

Iniţiatorul manifestărilor prilejuite de zilele mondiale fără telefon mobil este scriitorul francez Philip Marso, autorul primului roman scris sub formă de SMS.

Citeşte şi Telefoanele mobile nu trebuie ţinute lângă corp sau pat. Cei mai afectaţi sunt copiii

Zilele mondiale fără telefon mobil se desfăşoară cu scopul de a îndemna oamenii să reflecteze la modul în care tehnologia modernă a schimbat obiceiurile de comunicare, potrivit Agerpres.

Zilele mondiale fără telefon mobil au fost marcate prima oară la 6 februarie 2001. Ziua de 6 februarie a fost aleasă deoarece în calendarul catolic este sărbătorită ziua Sfântului Gaston, nume care apare într-un popular cântec francez din anul 1970, în interpretarea lui Nino Ferrer: ”Gaston, sună telefonul, dar, ca întotdeauna, nimeni nu ridică receptorul”. Din anul 2004 se desfăşoară pe perioada a trei zile 6,7 şi 8 februarie