39 de români vor să candideze la alegerile locale din Italia

RomaniaTV.net
16 05. 2018, 13:45

Adeverinţele eliberate de AEP atestă faptul că, potrivit evidenţelor autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fi fost condamnaţi la pierderea drepturilor electorale, se arată într-un comunicat al AEP.

Din cei 39 de potenţiali candidaţi români la alegerile locale din Italia, 31 sunt femei şi 8 sunt bărbaţi.

„În data de 10 iunie, locuitorii din peste 63 de localităţi dintre cele 1.197 din Regiunea Piemont îşi vor alege primarii şi consilierii. Alături de cetăţenii italieni, la alegerile locale votează şi românii înscrişi pe listele electorale suplimentare. Potrivit statisticilor publicate de site-ul http://www.torinointernational.com, în provincia Torino sunt peste o sută de mii de români care, în calitate de cetăţeni comunitari, au drept de vot la alegerile locale din Italia, ca şi în orice altă ţară membră UE”, se precizează în comunicatul AEP.