Oana Lis, ÎN LACRIMI. Momentul care a făcut-o să cedeze EMOŢIONAL

Oana Lis a fost martora unei scene în urma căreia a izbucnit în lacrimi.

20 sept. 2017, 07:09
Oana Lis, ÎN LACRIMI. Momentul care a făcut-o să cedeze EMOŢIONAL

Oana Lis n-a avut o copilărie fericită, iar de curând, ea a mărturisit, prin intermediul unei postări, că n-a avut o relaţie bună cu mama ei, motiv pentru care nu ştie să fie drăgăstoasă. O întâmplare a emoţionat-o până la lacrimi.

Oana Lis, apariţie HORROR în public. TOATĂ LUMEA a rămas fără cuvinte FOTO

„Eram la o cafenea şi vorbea o mamă cu fata ei care avea vreo 25 de ani. Şi vorbea cu aşa iubire şi blândeţe cu ea cum mie nu mi-a vorbit nimeni niciodată. Mi-au dat lacrimile şi mi-am dat seama că sunt dură pentru că nu m-a învăţat nimeni paşii iubirii necondiţionate”, a scris Oana Lis pe contul personal de socializare.

Oana Lis vrea să recurgă la „machiaj vaginal”: „Selfie înainte şi după”

Evident, fanii au reacţionat imediat: „Te cred şi e trist. Totuşi, cel mai dureros e că nu ai copii să le dăruieşti lor tot ce ţie ţi-a lipsit”, „Iubirea necondiţionată e iubire mai presus de fire”, „Of, draga de tine. Viaţa nu e dreaptă şi nu ai decât să ai tu mare grijă de tine”.