A făcut o descoperire arheologică uriaşă pentru omenire, în timp ce căuta un loc unde să urineze

06 11. 2016, 13:10

Clifford Coulthard se plimba cu maşina prin Parcul National Flinders, din sudul Australiei, atunci când l-au trecut nevoile fiziologice. S-a abătut astfel din drumul său şi a mers să urineze, îndreptându-se spre un adăpost ciudat, cu acoperișul de piatră înnegrită.

Fără să-şi dea seama, Clifford Coulthard a descoperit astfel cea mai veche tabără aborigenă Adnyamathaha din Australia. „Un om care iese din maşină ca să urineze şi descoperiră unul dintre cele mai importante situri ale preistoriei australiene„, a rezumat cu umor situaţia arheologul Giles Hamm.

Săpăturile au scos la iveală 4.300 obiecte și aproximativ 200 de fragmente de oase, de la 16 mamifere diferite. Unul dintre oase îi aparţine lui Diprotodon, o specie de marsupial gigant, acum disparut, dar au fost descoperite şi ouă ale unei păsări uriaşe. Potrivit experților, rămășițele găsite sunt vechi de 49.000 de ani.