A început sezonul pocnitorilor. 1.200 de cutii de petarde, confiscate în Bucureşti

RomaniaTV.net
15 12. 2012, 11:38

Un echipaj al Jandarmeriei Capitalei, a depistat sâmbătă, în jurul orei 6.00, pe strada Inaugurări, din sectorul 2, în apropierea complexului comercial Europa, două persoane, care încărcau într-un autoturism pachete voluminoase.

În urma verificărilor, jandarmii au găsit asupra celor doi 1.200 de cutii, în care se aflau 72.000 de petarde interzise la deţinere pe care aceştia urmau să le comercializeze pe piaţă neagră.

Cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 19 ani, din judeţul Mureş, au fost conduşi la secţie unde jandarmii le-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşurii infracţiunii de deţinere de materiale pirotehnice faptă pentru care riscă până la un an de închisoare.