A jefuit peste o mie de bănci, dar nu a fost prins niciodată. Află secretul lui Jim Stickley!

12 04. 2013, 17:03

Ca să pună la cale un furt din bancă, Jim Stickley se deghiza de preferinţă în pompier. Angajaţii băncii respective nu îl suspectau, ci, din contră, îl escortau în birouri şi chiar în sălile unde erau casele de bani. Odată ajuns acolo, Stickley ascundea difeite tipuri de dispozitive wireless cu ajutorul cărora fura apoi coduri de carduri bancare, ID de ATM, numere de conturi bancare şi ale serviciilor de Securitate Socială, precum şi alte date personale, scrie Business Insider.

Costumul de pompier şi l-a achizionat fără nicio autorizaţie, „la liber”, dintr-un magazin specializat. Este autentic. Prin Internet, a reuşit să îşi procure şi insigne de pompier cu însemnele fiecărui stat american, pentru orice eventualitate. „Nimeni nu verifică insignele”, a constatat hackerul. Ca să fie şi mai credibil, şi-a luat şi o staţie radio portabilă pe care o poartă la brâu şi comunică astfel cu un complice de-al lui care îl aşteaptă afară, într-o maşină, în parcare şi care interceptează date reale de la poliţie.

Tot cu ajutorul acestor dispozitive, Stickley şi complicii lui încearcă să spioneze şi în birourile angajaţilor, dacă găsesc vreo uşă deschisă, plasând acolo dispozitivele care spionează reţelele informatice ale instituţiei respective.

Un alt costum preferat al lui Stickley este cel de agent de la serviciul de Combatere a Dăunătorilor şi nu în ultimul rând, cel de om de serviciu. Odată era să o încurce, când adevăraţii oameni de serviciu din instituţia în care spiona, au devenit suspicioşi când l-au văzut şi au sesizat poliţia. Dar a reuşit să scape şi atunci.

Cu toate acestea, ceea ce face Stickey nu este ilegal. El reuşeşte să obţină întotdeauna permis legal pentru a intra în instituţiile respective, mai scrie Business Insider.

Citeşte şi: Un kacker român i-a lăsat cu gura căscată pe agenţii FBI

“Oamenii au impresia că hackerii acţionează doar la nivel tehnologic, dar nu este aşa. Hoţii fură de unde le este mai uşor să fure ”, a mai spus Stickley, care, de-a lungul timpul, a îmbunătăţit indirect sistemul de securitate al multor bănci. El este angajat de bănci, instituţii de stat şi corporaţii pentru a le testa sistemele de securitate.

Iar sfatul lui pentru oamenii de rând este să foloseasă serviciile de banking online.”Îţi oferă aceaşi siguranţă, sau risc ca şi ATM-urile. Dar nu-i lăsaţi pe copiii voştri să folosească acelaşi computer pe care îl folosiţi şi voi când faceţi banking. Copiii pot descărca şi instala orice aplicaţie”, spune Stickley.

În 20 de ani, Stickley a furat din peste o mie de bănci fără să fie prins.