A murit Jack LaMotta, legendarul boxer din „Taurul furios”. Robert de Niro a câştigat un Oscar în rolul său

20 09. 2017, 15:53

„Taurul furios” (în engleză Raging Bull) este un film biografic al cărui rol principal este jucat de Robert De Niro. Acesta interpretează rolul lui Jake LaMotta, un boxer de categoria mijlocie, a cărui furie sadomasochistă și gelozie sexuală îi distrug viața familială. Pelicula redă povestea lui Jake LaMotta, fost campion de categoria mijlocie, al cărui succes și a cărui tenacitate în ring au fost contrabalansate de agitata sa viață personală, plină de furie, gelozie și suspiciune, direcționate în special către soția și fratele său (care îi era și manager). Din cauza acestor izbucniri, Jake rămâne în final falit, singur și nemângâiat.

Adevăratul Jake LaMotta a murit marţi, 20 septembrie, la vârsta de 95 de ani, anunţul fiind făcut de fiica sa, Christie. El era născut pe 27 aprilie 1925, în Bronx, din părinţi emigranţi italieni. Şi-a început cariera de boxer la 19 ani şi la vârfurile carierei sale a fost rival cu Sugar Ray Robinson, cu care s-a luptat de şase ori, obţinând o singură victorie.

Totuşi, LaMotta a devenit campion mondial la categoria mijlocie în 1949, când l-a învins pe legendarul Marcel Cerdan. Agresivitatea sa în ring i-au făcut pe contemporani să-l poreclească „Taurul furios”.