A murit Rocky Lockridge, boxerul cu cel mai faimos plâns din lume. Izbucnirea sa în direct la tv a devenit virală VIDEO

08 02. 2019, 09:52

Rocky Lockridge a fost primul boxer care l-a învins pe Roger Mayweather, unchiul lui Floyd Maywether jr, făcându-l KO după doar 98 de secunde. În ultimele două decenii de viaţă a avut mari probleme cu drogurile şi-a risipit averea şi a devenit om al străzii. Mai mult, a suferit un infarct care l-a forţat să meargă în baston.

Apariţia sa într-un show tv i-a adus însă o notorietate mai mare decât performanţele sportive. Fiul său Lamar i-a spus printre lacrimi: „Pentru că, ştiu, undeva adânc în inima mea, încă te mai iubesc”, declanşându-i lui Rocky Lockridge un acces emoţional care l-a transformat brusc în „Boxerul cu cel mai faimos plâns”.