A stat cu cadavrul sotului în dormitor timp de un an. Explicaţia halucinantă a femeii: „Am tot amânat să anunţ””

03 02. 2016, 16:59

Poliţiştii japonezi au fost şocaţi când au descoperit în dormitorul femeii trupul mumificat al soţului ei. Bărbatul a murit în luna februarie a anului trecut, la vârsta de 70 de ani, din cauza unui hematiom intracranian, după cum a arătat ulterior autopsia.

Timp de un an, el a zăcut în dormitorul casei sale. Soţia sa a fost arestată imediat, sub acuzaţia că a abandonat un cadavru.

„Mi-am pierdut capul şi am tot amânat să raportez decesul, aşa că l-am lăsat acolo”, le-a spus femeia autorităţilor.

Poliţiştii au fost alertaţi chiar de fiica femeii. Aceasta a mers în vizită la părinţii săi şi aşa a aflat de fapta mamei sale.

Autorităţile au descoperit că în acest timp femeia a continuat să primească pensia bărbatului, astfel că iau în considerare dacă acesta este motivul faptei sale şocante.