A vrut să-l asasineze pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Credea că e Diavolul

14 01. 2015, 04:41

Michael Hoyt a fost barman la Wetherington Country Club din West Chester, unde John Boehner, al treilea în ierarhia federală după președintele Barack Obama și vicepreședintele Joe Biden, apare în mod frecvent, fiind membru al acestuia.

În luna octombrie, când tocmai fusese concediat, barmanul a amenințat că îl omoară pe Boehner, conform documentelor poliției Capitoliului — responsabilă cu paza și securitatea Camerei și Senatului—, publicate de WCPO la Cincinnati.

Michael Hoyt a fost pus sub acuzare pe 7 ianuarie.

El a telefonat poliției pentru a anunța că vocile care se aud în boxele din mașina sa afirmă că John Boehner este răul și vinovat de boala Ebola.

Hoyt, căruia vocile i-au mai spus că el este Cristos, a explicat la telefon că are asupra lui un pistol încărcat, ‘că îl va ucide pe Boehner și va dispărea’.

De asemenea, Hoyt le-a mai mărturisit polițiștilor că i-ar fi fost ușor să îl otrăvească pe John Boehner, pentru că nimeni nu gustă băuturile acestuia și nu supraveghează prepararea lor.

Într-adevăr, el l-a servit cu băutură în repetate rânduri, însă nu a trecut niciodată la acțiune, potrivit documentelor prezentate marți.

‘Președintele Boehner este informat despre situație, mulțumește sincer FBI-ului (poliția federală), poliției Capitoliului, precum și autorităților locale din Ohio pentru eforturile depuse’, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Boehner, Michael Steele.

Postul WCPO a informat că Michael Hoyt a fost internat într-un spital din Cincinnati pentru a fi observat și evaluat.