Accident cu şapte victime în Bacău. Microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

RomaniaTV.net
29 06. 2012, 05:22

Potrivit poliţiştilor, microbuzul în care se aflau cele şapte persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani, s-a răsturnat în afara carosabilului după ce conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din localitatea băcăuană Gârleni, a adormit la volan din cauza oboselii.

Imediat, la locul accidentului s-au deplasat cinci ambulanţe şi un echipaj SMURD, care au acordat îngrijiri medicale celor şapte victime.

„Cu excepţia conducătorului auto, celelalte şapte persoane care se aflau în microbuz au suferit diverse leziuni, două dintre victime fiind în stare gravă din cauza unor fracturi. După acordarea primelor îngriji medicale la faţa locului, victimele accidentului au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. În ceea ce-l priveşte pe conducătorul auto, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Toate cele şapte victime ale accidentului din Cleja erau angajate ale unei firme din judeţul Bacău şi se deplasau cu microbuzul spre locul de muncă.