Accident grav în Suceava. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite

01 09. 2018, 20:27

La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Suceava cu un modul SMURD şi ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Potrivit sursei citate, două victime, care se aflau în căruţă, au fost găsite în stop cardio-respirator şi s-au făcut manevre de resuscitare, însă în cele din urmă s-a declarat decesul celor două persoane, fiind vorba de un soţ şi o soţie, în vârstă de 47 şi 41 de ani.

De asemenea, şoferul autobuzului este monitorizat de către personal medical de la ambulanţă, iar o altă victimă a fost transportată la spital, până la sosirea ambulanţelor, de către o maşină particulară.

Autobuzul efectua o cursă regulată între Suceava şi localitatea Băneşti.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.