Accident grav pe DN2, două femei au murit în urma impactului

23 09. 2018, 07:01

Două femei au murit și un tânăr a fost rănit într-un grav accident de circulație s-a produs duminică dimineață la Gheorghe Doja, comuna Răcăciuni, anunță ISU Bacău.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă și o ambulanță SMURD pentru acordatea primului ajutor medical. De asemenea, la locul accidetului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

La sosirea la fața locului, pompierii au constatat că în urma evenimentului rutier în care a fost implicat un autoturism, o femeie, în vârstă de 70 de ani (scoasă de cetățeni din vehicul) era decedată, o femeie, învârstă de 42 de ani (încarcerată) se afla în stop cardio-respirator, iar conducătorul autoturismului, în vârstă de 19 ani, conștient, a suferit un traumatism cranian.

Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea victimei de 42 de ani și executarea manevrelor de resuscitare, însă din păcate femeia nu a răspuns la acestea, fiind constatat decesul.

Tânărul de 19 ani a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. S-a deschis dosar de cercetare, pentru stabilirea cauzelor tragediei.