Accident în Galaţi. Un TIR încărcat cu navete de bere s-a răsturnat

18 09. 2018, 10:16

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Gabriela Costin, autotrenul nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a intrat în balans şi a pierdut încărcătura.

„Un autotren cu prelată a pierdut încărcătura în timp ce se deplasa pe şoseaua care leagă oraşele Focşani şi Tecuci. Autotrenul nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă. Din cauza balansului, s-a rupt prelata, navetele nu erau asigurate şi au căzut pe şosea”, a declarat Gabriela Costin.

Imediat după incident, traficul a fost blocat, în prezent reuşindu-se reluarea circulaţiei maşinilor pe un sens. Până la strângerea navetelor şi a sticlelor care au ajuns pe şosea, un segment al DN 24, pe sensul Focşani – Tecuci, va rămâne blocat.