Accident în lanţ în Constanţa: 7 persoane au fost rănite într-o tamponare în care au fost implicate şase maşini

RomaniaTV.net
12 08. 2018, 10:03

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, poliţiştii au fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier pe DN38, între localităţile Topraisar şi Amzacea, în care au fost implicate şase autoturisme.

Din primele date, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă.

Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în maşini se aflau 12 persoane, şapte dintre acestea fiind rănite.

La faţa locului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple din cadrul ISU Dobrogea, trei ambulanţe şi elicopterul SMURD.

În urma accidentului, au fost răniţi şi doi copii, unul de doi ani şi altul de nouă ani, ambii fiind diagnosticaţi cu un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, patru femei şi un bărbat au mai fost răniţi, aceştia suferind diverse traumatisme, printre care toracic, abdominal, de bazin sau cranian. Toate victimele erau conştiente şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.