Accident în Pasajul Unirii, din Capitală. Un motociclist şi-a pierdut viaţa

04 07. 2019, 19:29

Accidentul a avut loc în jurul orei 20.45. Potrivit sursei citate, conducătorul unei motociclete care se deplasa pe bulevardul I.C. Bratianu, pe sensul de mers către bulevardul Cantemir, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit stâlpii care despart benzile de circulaţie.

Echipajele de salvare care au intervenit la faţa locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă a fost declarat decesul.

Poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul rutier. Pe parcursul cercetării, traficul rutier este restricţionat în Pasajul Unirii pe sensul de mers către bulevardul Cantemir.