Accident pe centura Capitalei, un TIR a spulberat cinci maşini

25 08. 2017, 15:27

Un grav accident de circulaţie a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Bucureşti. Un TIR şi cinci autovehicule au fost implicate în accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că circulaţia în zonă se desfăşoară, vineri după-amiază, îngreunat între localităţile ilfovene Tunari şi Otopeni.

Pe sensul către Otopeni, vehiculele sunt deviate provizoriu prin parcarea unei benzinării, iar pe sensul către Tunari, circulaţia se desfăşoară momentan pe o singură bandă.

Potrivit primelor date, o persoană a fost rănită uşor.