Un şofer fără permis s-a răsturnat cu maşina pe DN5. Trei persoane au fost transportate la spital

RomaniaTV.net
08 01. 2020, 16:15

„Un tânăr de 22 de ani din comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 5, Giurgiu-Bucureşti, în afara localităţii Călugăreni, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului şi a altor doi tineri, pasageri în autoturism. Cele trei victime au fost transportate la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti pentru acordarea de îngriji medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

Conducătorul autovehiculului a fost testat de către oamenii legii cu aparatul etilotest, iar rezultat a fost unul negativ. În urma verificărilor amănunţite a fost stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 22 de ani, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţia a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.