Imagini şocante în trafic. Un şofer conduce nebuneşte pe contrasens, un pieton se aruncă în faţa maşinilor

13 05. 2017, 05:48

Imagini şocante au fost surprinse pe Drumul Naţional 1. Un autoturism taie toate benzile de circulaţie şi ajunge pe contrasens. Ruleaza 50-100 metri şi revine pe sensul lui înainte de a produce un accident.

Ulterior, maşina iese de pe carosabil. Cel care a filmat imaginile crede că şoferul era sub influenţa alcoolului. Martorii au sunat la 112, dar şoferul cu pricina nu a mai fost găsit de agenţi în zona indicată de martori.

În Capitală, un tânăr s-a aruncat practic în faţa unei maşini, în încercarea de a traversa în fugă un bulevard. Şi acest incident a fost înregistrat. Poliţiştii spun că pietonul s-a ales cu mai multe fracturi la picioare şi a ajuns la spital. Vina pentru cele întâmplate îi aparţine.

Vezi si: Depăşire periculoasă pe şosea, imagini care îţi taie respiraţia VIDEO