Accidente grave pe şosele. Femeie spulberată de un taximetrist chiar pe trecerea de pietoni, copil de 13 ani ucis de un vitezoman

24 10. 2016, 08:46

O femeie în vârstă de 46 de ani din Gorj a fost lovită de un taximetrist în timp ce încerca să traverseze regulamentar pe trecerea de pietoni. În urma impactului, a fost târâtă 10 metri şi minute în şir a fost inconştientă. Medicii de pe ambulanţă i-au acordat primul ajutor la faţa locului. Traficul în zonă a fost îngreunat zeci de minute.

Potrivit România TV, şoferul taxiului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

De asemenea, un alt accident s-a produs pe DN 1, în judeţul Prahova. Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a murit, luni dimineaţă. El mergea cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, s-a izbit violent de un stâlp şi a rămas încarcerat. La sosirea medicilor, bărbatul era în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi salvat.

Un accident cumplit a avut loc şi pe DE85, la intrarea în Buzău. Un copil de 13 ani a murit din cauza unui vitezoman beat, iar alţi trei tineri au fost răniţi. Şoferul, un bărbat de 23 de ani, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un gard. În urma cercetărilor s-a constatat că vitezomanul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Vezi si:  Drifturi ca-n filme în sensul giratoriu, maşină răsturnată în mijlocul străzii