Primele concluzii în ancheta ACCIDENTULUI din MUNTENEGRU. Şoferul autocarului conducea cu 80 km/h

RomaniaTV.net
28 06. 2013, 08:03

Pe baza datelor obţinute din tahograf, anchetatorii au ajuns la concluzia că autocarul românesc avea o viteză de două ori peste limita legată pe acea porţiune de drum.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru cotidianul muntenegrean Vijesti că şoferul autocarului conducea cu aproximativ 80 km/h. 

„Înainte de se răsturna în prăpastie, avea o viteză de circa 80 km/h, ceea ce înseamnă de două ori viteza admisă pe această porţiune de drum”, a decladat un anchetator.

Limita de pe acel sector de drum este de 40 km/h.

Defileul Morţii, în care şi-au pierdut viaţa 18 români, duminică, în Muntenegru, este un loc care ar trebui să fie bine semnalizat, având în vedere numărul mare de accidente cu victime care s-au produs în zonă în ultimii 40 de ani. Acolo nu există, însă, niciun indicator care să-i avertizeze pe şoferi cu privire la pericolul care îi pândeşte şi asta pentru că indicatorul montat relativ recent a dispărut.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00, ora României, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare, şi internaţi la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni.

Poliţiştii au vorbit, joi, cu 18 dintre supravieţuitorii accidentului de autocar din Muntenegru, urmând ca în cursul zilei de vineri să discute cu alţi opt răniţi.

Ancheta este instrumentată de întreaga echipă a Serviciului Omoruri a Poliţiei Române, formată din 12 ofiţeri, coordonaţi de chestorul Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale.