Acţiune naţională pentru siguranţa rutieră şi prevenirea accidentelor cauzate de pietoni

24 10. 2017, 16:55

La data de 17 octombrie a.c., Direcția Rutieră și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române au organizat o acțiune la nivel național pentru prevenirea și reducerea numărului accidentelor de circulație ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată.

La acțiune au participat polițiști din cadrul serviciilor rutiere și Brigăzii Rutiere București, precum și din cadrul secțiilor regionale de poliţie transporturi.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 1.806 sancţiuni contravenţionale, 213 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, restul vizând alte încălcări ale legislației rutiere sau normelor legale.

Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 181 de permise de conducere. Din totalul acestora, 50 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar 21 pentru depășiri neregulamentare în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

De asemenea, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 41 de certificate de înmatriculare.

Totodată, pe parcursul acțiunii polițiștii au constatat 17 infracțiuni privind încălcări ale normelor rutiere.

Şi pietonii au fost luaţi în vizor. Polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, aplicând peste 3.000 de sancțiuni contravenționale pietonilor.