Activitatea SPP a devenit secret de stat. CSAT a avizat proiectul

28 10. 2015, 08:04

Potrivit legii, SPP este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora.

Potrivit noului Cod Penal, informațiile secrete de stat sunt informații clasificate iar divulgarea fără drept a unor informații secrete de stat se pedepsește cu închisorea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, informaţii secrete de stat sunt informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării.

Așadar, tot ce ține de SPP, demnitari, absolut tot ce ține de instituție, a intrat în regimul SECRET DE STAT.

CITEŞTE ŞI: Ordonanţă aprobată de Guvern: SPP poate asigura PROTECŢIE şi şefilor de partide parlamentare

Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial pe 21 Octombrie 2015.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, răspunzând întrebării unui jurnalist, că această ordonanţă a fost iniţiată de SPP şi i se pare o idee bună. „CSAT-ul a avizat acest proiect. SPP este iniţiatorul”, a precizat Klaus Iohannis.