Actor din Game of Thrones, lovit în cap cu o bara din metal

RomaniaTV.net
26 02. 2018, 14:52

Actorul în vârstă de 60 de ani a stârnit îngrijorare în rândul fanilor după ce a anunţat pe platforma online Twitter că mulţumeşte personalului medical de la spitalul Stroud NHS care a avut grijă de el după ce a suferit un accident despre care nu a oferit detalii.

„Mă simt veşnic dator asistentelor Holly şi Theresa de la spitalul Stroud NHS, pentru că s-au ocupat de rana mea de la cap în această seară. O bară din metal grea mi-a izbit craniul, iar ele m-au curăţat cu amabilitate şi m-au lipit la loc precum Humpty Dumpty”, a scris actorul.

Potrivit Mediafax, se pare că incidentul a avut loc pe când Richard E. Grant se afla în locuinţa sa din Cotswolds, Marea Britanie.

Ulterior, artistul a apărut în public purtând o şapcă retro.

Actorul a avut un început de an mai prost. Aflat de Revelion în Africa de Sud, el a fost jefuit pe când se afla în faţa unui bancomat din Cape Town.

Richard E. Grant, actor, scenarist, regizor şi parfumier, a devenit cunoscut după ce a jucat rolul Withnail din filmul „Withnail and I” (1987) şi celebru cu partitura John Seward din lungmetrajul „Bram Stoker’s Dracula” (1992). Recent, a jucat rolul Zander Rice din filmul cu supereroi lansat anul trecut „Logan”, dar şi pe Izembaro în cel de-al şaselea sezon al serialului HBO „Game of Thrones”.