Acuzaţii de malpraxis la adresa unui medic din judeţul Galaţi. Două femei spun că bebeluşii lor au murit din cauza neglijenţei acestuia

02 08. 2016, 13:14

Marcela Căulia are 24 de ani şi a ajuns săptămâna trecută, în toiul nopţii, la Spitalul Muncipal din Tecuci cu naştere declanşată şi cu hemoragie. Tânăra se afla în a şaptea lună de sarcină şi a născut abia a doua zi, atunci când ginecologul care i-a urmărit sarcina a venit la spital şi a decis să o opereze.

Părinţii reclamă că medicul nu le-a spus că fătul are malformaţii. Medicul spune însă că el nu are nici o vină şi că sarcina a decurs fără probleme.

Ştefana Rusu este o altă pacientă a medicului acuzat. În luna mai, femeia însărcinată în opt luni a ajuns în stare gravă la spital, unde a pierdut copilul.

Cele două femei au depus plângeri la Parchet şi la Poliţie. Medicul acuzat nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere deoarece se află în concediu.

Nu este prima dată când este acuzat de malpraxis. În mai 2014, sotul unei paciente l-a acuzat că i-ar fi secţionat femeii ureterele şi vezica in timpul unei operaţii de fibrom.

Citeşte şi O asistentă medicală de la Spitalul de Arşi din Capitală, audiată în dosarul morţilor suspecte