Adolescent de 16 ani înecat în Vaslui, cu doar o zi înainte de începerea şcolii. Gestul incredibil făcut de prietenii lui

Imagini de coşmar în apropierea barajului Puşcaşi din judeţul Vaslui! Un adolescent de 16 ani s-a înecat în apele barajului de acumulare în care intrase să se scalde. Cei doi băieţi alături de care venise s-au speriat şi au fugit în momentul în care au văzut că prietenul lor nu a mai ieşit la suprafaţă.

RomaniaTV.net
13 sept. 2020, 12:48
Adolescent de 16 ani înecat în Vaslui, cu doar o zi înainte de începerea şcolii. Gestul incredibil făcut de prietenii lui

Adolescentul din localitatea Hârşova a venit împreună cu alţi doi prieteni să se scalde în apele barajului Puşcaşi, din apropiere de Vaslui. La un moment dat, băiatul a dat semne că nu poate să înoate.

În momentul în care nu a mai ieşit la suprafaţă, cei doi copii s-au speriat şi au fugit de la faţa locului. Oamenii care au asistat la această scenă au sunat la 112, potrivit vremeanouă.ro.

La faţa locului a ajuns mai multe echipaje de salvare, care încearcă să-i dea de urmă tânărului înecat.

De asemenea, un echipaj de poliție s-a deplasat în Hârsova, satul în care locuiesc cei trei copii, unde încearcă să afle împrejurările în care s-a produs incidentul.